CRISTINA DIACONESCU

Creative Communication​ Outpost

Creativitate à la carte. Restaurantele care întregesc experiența consumatorilor de frumos.


Îmi plac teribil proiectele fluide, transformatoare și care își transcend categoria. Par că reflectă cel mai bine actul autentic de a trăi frumos. A fi gurmand în orice formă artistică înseamnă a căuta simplitatea, autenticul și calitatea. Înseamnă a descoperi adevăratele valori umane și marile bucurii ale conviețuirii. 

Am documentat, în cele ce urmează, o tendință contemporană din ce în ce mai pregnantă, care aduce împreună arta plastică, arta vestimentară și arta culinară. 

Foto: www.gucci.com

De la haute couture la haute cuisine

Christian Dior ne-a lăsat prima carte de bucate rafinate, în 1930, marcând astfel debutul unui couturier în gastronomia de elită. De aproape un secol, prestigioasa casă dezvoltă formate haute cuisine pe toate continentele, din America de Nord în Asia, culminând cu iconicul restaurant Monsieur Dior din Avenue Montaigne, nr. 30, sub conducerea creativă a nu mai puțin cosmopolitului Chef Jean Imbert. Iar rafinamentul suprem este atins prin Dior Patisserie, unde Jean Imbert a transformat simbolurile Dior în mici opere de artă manjabile.

 Foto: www.dior.com

Istoria recentă marchează anul 2004, prin anunțarea colaborării lui Alain Ducasse cu Maison Chanel și deschiderea restaurantului Beige Alain Ducasse (2* Michelin) în clădirea Chanel Ginza din Tokyo. Dar, prin această mișcare, Chanel nu a deschis de fapt un restaurant, ci a deschis un nou canal de comunicare cu clienții săi, elevând experiența de retail, diversificându-și veniturile și anunțând ceea ce în curând avea să lanseze – boutique-urile private pentru o clientelă ultra-exclusivistă (un procent din și-așa elitistul procent de consumatori de lux).

Însă cu mult timp înainte de Chanel, Giorgio Armani s-a aventurat pe acest drum, făcându-și intrarea în 1998 în gastronomia couture prin nu mai puțin de 20 de locații la nivel mondial. Curând după aceea, Bulgari și Versace au dezvoltat linia de hospitality, conceptele gastronomice monogramate devenind astfel previzibile atât pentru aceste două case, cât și pentru Prada, LVMH sau Burberry.

 Foto: www.trussardi.com

La nivel personal, simt nevoia să zăbovesc un pic mai mult în țara estetismului – Italia – și în inima stilului – Milano. Aici, un palazzo din vecinătatea Operei Scala di Milano a fost transformat într-un hub contemporan al modei couture, gastronomiei rafinate și artei: Palazzo Trussardi alla Scala. Cu privirea spre viitor și cu respect pentru valorile brandului care a împlinit recent 112 ani, Nicola Trussardi (nepotul fondatorului, Dante Trussardi) a inaugurat în 1996 palatul, ca unul dintre primele concept store-uri din lume, contopind multisenzorial arta vestimentară, arta culinară și artele plastice. Exigențele agendei culinare sunt atât de mari, încât casa Trussardi a configurat o cafenea, o patiserie exclusivistă și două restaurante care, de-a lungul timpului, au adunat împreună trei stele Michelin sub managementul creativ al chefilor Andrea Berton și Giancarlo Perbellini. Cafeneaua adăpostește o frumoasă masă comunitară (care ne reamintește că suntem în Italia) destinată experiențelor gastronomice urbane pe parcursul întregii zile (de la mic-dejun la petreceri de seară). Elementul iconic, care face din acest loc senzația orașului, este grădina verticală care domină terasa, prima de acest gen din Italia.Ne deplasăm spre centrul Italiei, pentru a povesti puțin și despre o altă celebră colaborare care face înconjurul lumii. Carismaticul și vizionarul Chef Massimo Bottura face echipă cu casa Gucci și deschide la Florența prima Gucci Osteria, urmată de alte trei locații pe două continente cu identități și culturi complet diferite: Tokio, Seul și Los Angeles. Filosofia culinară a lui Bottura se împletește precis și armonios cu valorile Gucci, așa încât oaspeții au ocazia să descopere prospețimea, umorul și caracterul avangardist al designului și preparatelor. Când erudiția minților creative este de profunzime și nu mimată, asocierea celebrului burger Emilia cu porțelanul roz asiatic devine legitimă. 

Foto: www.gucci.com

Casa Gucci insistă în a investiga resursele inepuizabile ale creativității, și astfel deschide la Londra, anul acesta, primul magazin într-o galerie de artă ce curatoriază artiști italieni contemporani (Liliana Moro, Franco Mazzucchelli, Alighiero Boetti și Matilde Cassani). Colecția de artă urmează sezonalitatea colecțiilor de modă, amintindu-ne că fuziunea dintre artele vizuale și arta vestimentară a făcut deliciul istoricilor stilului de viață boem interbelic (și gândul îmi zboară la fantastica Elsa Schiaparelli, a cărei rochie „Homarul” a fost inspirată din opera bunului său prieten Salvador Dali – „Telefonul homar”, din 1936).

Pictori, designeri de modă, chefi – toți sunt creatori de frumos, iar contextul în care colaborează face ca așteptările consumatorului (de frumos) să fie depășite.

Trei restaurante Michelin pe care le putem găsi în muzee

RIJKS® (Rijksmuseum, Amsterdam)

Braseria din cadrul RIJKS Museum (Amsterdam) surprinde prin asocierile culinare neașteptate și descrierea creativă a preparatelor. Chef Joris Bijdendijk rămâne tributar bucătăriei autentice olandeze, iar cheia avangardistă în care își gândește preparatele i-a adus recunoașterea ghidului Michelin cu o stea.

Sursa foto: arhiva personala Joris Bijdendijk 

Odette (National Gallery, Singapore)

Restaurantul, situat în Galeria Națională de Artă din Singapore, poartă numele bunicii celui care guvernează creativ direcția gastronomică: Chef Julien Royer. Recompensat cu două stele Michelin, acest veritabil „atelier” artistic multisenzorial uimește cu preparatele sale de un rafinament vizual demn de muzeul care îl găzduiește.

The Modern NYC (MOMA, New York)

Pasionații de artă au ocazia să întregească experiența de consumatori de frumos în unul dintre cele mai apreciate restaurante contemporane americane – The Modern NYC, găzduit de Muzeul de Artă Modernă din New York. Chef Abram Bissell, sub direcția căruia a fost lansat restaurantul, este un colecționar în felul său, adăugând în portofoliu încă două stele Michelin care să-i valideze creativitatea și să poziționeze locația în elita gastronomică internațională.

Încheiem aici scurta incursiune în universul restaurantelor-concept, care aduc împreună artele pentru a oferi experiențe inegalabile. Pentru că, se pare, experiența este noua mantră a luxului și exclusivismului când vorbim despre arta de a trăi frumos.

Citită în cheie postpandemică, tendința consumatorilor (conform celor mai recente studii privind piața bunurilor de larg consum) este de a se orienta către wellness, ospitalitate și gastronomie. Cea din urmă a devenit, putem spune, un fenomen. 

Ceea ce constituie, pentru branduri, o nouă pârghie de creștere, prin transformarea spațiilor de retail (uneori subperformante) în spații HoReCa seducătoare. Această migrare transcategorie le permite brandurilor să își consolideze poziționarea ca mărci de lifestyle premium și de lux. 

Iar dacă acest lucru este făcut într-un mod subtil, discret și nu copleșitor „monogramat”, experiențele de brand devin durabile și me­morabile.

Material realizat, exclusiv pentru TrendsHRB, 21 noiembrie 2023.